Europa de Est, PARALIZATĂ de furtuni de zăpadă și rafale violente de vânt

Europa de Est, PARALIZATĂ de furtuni de zăpadă și rafale violente de vânt
Publicat: 18/01/2016, 08:18

Zăpada a acoperit părți din România, Serbia, Cehia, Bulgaria și Polonia, iar pe coastele Croației la Adriatica se înregistrau temperaturi deosebit de reci și rafale violente de vânt.

Ministerul român al Transporturilor a anunțat că 12 drumuri au fost închise duminică, din cauza ninsorilor abundente, iar trei porturi de la Marea Neagră au fost închise din cauza rafalelor puternice de vânt. Autoritățile feroviare au anunțat că 20 de trenuri au fost anulate. Cel puțin trei zboruri au fost, de asemenea, anulate.

Aproximativ 14 comunități din România au fost afectate de pene de curent, iar Ministerul Educației a anunțat că școlile din București și din alte regiuni din sud rămân închise luni.

Potrivit Ministerului de Interne, 6.000 de ofițeri ajută la îndepărtarea zăpezii.

Acest val de frig a afectat și alte țări, provocând probleme în traficul rutier și pene în alimentarea cu electricitate.

Ministerul polonez de Interne anunța vineri că 72 de persoane au murit de frig începând din noiembrie, când temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius, iar alte 29 de persoane au murit prin asfixiere, din cauza fumului degajat de cărbuni folosiți la încălzit.

În Bulgaria stratul de zăpadă a atins până la 38 de centimetri, iar temperaturile au coborât până la minus zece grade Celsius.

Sute de refugiați, dinspre din Macedonia, au înfruntat duminică, pe jos, zăpada și frigul, pentru a ajunge la centrul de înregistrare de la Presevo, în sudul Serbiei.

Milica Nikolic, un medic de la centrul de înregistrare, a avertizat că refugiații riscă să facă degerături din cauza frigului. Lucrători umanitari ofereau duminică, în tabără, ceai și supă calde migranților, înainte ca aceștia să-și continue drumul către Europa de Vest.

Temperaturi negative și rafale puternice de vânt se înregistrau și pe coastele Croației la Marea Adriatică, perturbând unele linii de feribot și traficul aerian în orașul de coastă Dubrovnik.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cartofii perfecți pentru prăjit. Acest soi e folosit de marii bucătari
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?